Cea mai întunecată perioadă a vieții mele a fost atunci când nu știam cu ce să încep povestea tristeților mele. Știam doar că nu pot găsi nicio soluție pentru viața mea și nici măcar mici fărâme de bucurie care să mă treacă pragul zilei următoare. Lacrimile rămâneau ascunse în ochii mei, iar gheara care îmi strângea coșul pieptului de la crăpatul zorilor și până ce adormeam din nou îmi era cunoscută numai mie.Îmi amintesc cu cât scepticism am decis să încep terapia pentru că deznădejdea era deja tovarășul meu de viață. La fel de vie îmi este amintirea plânsetului profund care a răbufnit din mine în acea primă ședință de terapie în care am rostit cu mare chin tainele, sentimentele de vinovăție, de neputință și de singurătate.Acela a fost începutul unui drum extrem de complicat și dureros pe parcursul căruia m-am confruntat cu alte momente de tristețe infinită, culminând cu nevoia născută în mine de a confrunta în mod real traumele aflate la rădăcina acestor sentimente și oamenii responsabili pentru acestea. Atunci am renăscut.Astfel am învățat să mă iubesc, să mă prețuiesc și să conștientizez magnitudinea efortului pe care îl făceam pentru a câștiga sau menține iubirea, aprecierea sau prietenia altora. Însă acest efort am învățat în terapie că este inutil în orice relație echilibrată și că doar aceste relații sunt demne de a fi cultivate în continuare.
Pentru mine terapia a devenit o resursă neprețuită. O tolbă cu medicamente pentru spirit, dar și o busolă pentru descoperirea și înțelegerea propriilor emoții, dar și a emoțiilor celorlalți.În terapie am învățat să discern între tensiunile interioare și cele venite din exteriorul meu și să îmi pot modela viața folosind și înțelegând în mod constructiv emoțiile.Pe acest drum dificil m-a ținut de mână Andra căreia îi port recunoștință pentru tot binele și toată lumina pe care acum le pot vedea datorită eforturilor susținut depuse alături de mine.