Dorina

Terapia cu Andra a fost asemănătoare unei călătorii înăuntrul meu, spre copilul meu interior. Andra m-a însoțit cu multă grijă în acest parcurs, m-a ghidat, mi-a arătat drumul spre resursele mele interioare pe care le-am consolidat și, chiar am descoperit unele noi, astfel construind împreună încrederea în mine, reușind să îmi pot “privi” , accepta și vindeca rănile emoționale.

Pe parcursul acestui lung drum, Andra a fost și punctul meu de referință, dar a reușit să fie și imparțială, învățându-mă să am eu însămi grijă de dorințele și alegerile mele.

Andra, îți mulțumesc, datorită ție, sunt alt om astăzi-autentic și cu valori sănătoase emoțional.